Senatorul Iosif Secășan, audiat la DNA în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție

Senatorul Iosif Secășan, audiat la DNA în dosarul în care este acuzat de fapte de corupție
Publicat: 04/04/2014, 11:28
Actualizat: 09/02/2019, 04:14

Iosif Secășan nu a făcut declarații la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), unde a ajuns în jurul orei 10.30, însoțit de avocat.

Surse judiciare au declarat că senatorul Iosif Secășanu a fost citat pentru a da declarații în dosarul în care este urmărit penal pentru complicitate la dare și la luare de mită.

În 27 martie, procurorii anticorupție i-au adus la cunoștință lui Iosif Secășan că s-a pus în mișcare acțiunea penală pe numele lui.

Potrivit procurorilor anticorupție, în 21 februarie, Iosif Secășan, membru în Comisia pentru Sănătate Publică a Senatului, i-a cerut medicului Sebastian Telbis, șef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraș-Severin, încadrarea în grad de invaliditate a lui Iova Moza, de profesie pădurar.

Medicul ar fi acceptat solicitarea lui Secășan, Telbis precizând că, într-o primă fază, mai precis pentru șase luni, îl va încadra pe Moza în gradul II de invaliditate, întrucât acordarea directă a gradului I de invaliditate ar putea atrage verificări din partea Institutului de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă București, au arătat procurorii în ordonanța de efectuare a urmăririi penale.

„Ulterior discuției dintre cei doi, Iosif Secășan a invitat în cabinet persoana supusă evaluării medicale, respectiv pe Iova Moza, context în care acesta din urmă a așezat pe biroul de lucru al medicului dosarul medical ce conținea și un plic ce a fost observat, de îndată, de medicul Sebastian Telbis”, potrivit DNA.

Anchetatorii au mai arătat că, după ce Iova Moza a ieșit din cabinet, în urma semnării deciziei de încadrare în grad de invaliditate de către Sebastian Telbis, senatorul Secășan, în prezența medicului, a verificat conținutul plicului, observând că era vorba de o sumă de bani.

„Ulterior, la finele programului de lucru, medicul Sebastian Telbis a extras din plic și a luat suma de bani neprecizată. Există însă date și indicii rezonabile obținute pe parcursul efectuării urmăririi penale potrivit cărora suma primită de suspectul Sebastian Telbis în schimbul eliberării deciziei de invaliditate ar fi de 200 de euro”, au precizat procurorii, în documentul citat.

Procurorii DNA au dispus urmărirea penală a senatorului PNL Iosif Secășan pentru complicitate la dare de mită și complicitate la luare de mită, a medicului Sebastian Telbis pentru luare de mită și a lui Iova Moza pentru dare de mită.

Sebastian Telbis mai este vizat într-un dosar de corupție, alături de medicii Ioan Dorel Ungur și Ioan Octavian Cenda, această cauză fiind instrumentată de procurorii de la Parchetul instanței supreme.

În acest caz, anchetatorii au făcut percheziții domiciliare, în 13 martie, în urma cărora au găsit importante sume de bani.

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), în urma percheziției domiciliare, „la locuința inculpatului Telbis Sebastian, au fost identificate și indisponibilizate, în vederea luării măsurilor asigurătorii, importante sume de bani, respectiv 108.465 euro în numerar, 480 lire sterline, 4.120 USD și 51.400 lei”. De asemenea, au fost descoperite două carnete de economie cu un sold de 178.220 euro, emise de o bancă din Austria.

Sebastian Telbis este acuzat de procurorii PICCJ că, între 3 februarie și 7 martie, în calitate de medic șef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii Caraș-Severin, a primit diferite sume de bani, dar și alte bunuri, de la 132 de pacienți. În schimbul sumelor de bani, Telbis a eliberat sau a prelungit decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, a eliberat „decizii medicale privind pierderea sau diminuarea capacității de muncă” sau a atestat „oficial gradul de invaliditate și a drepturilor de asigurări sociale ce decurg din această încadrare”, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au mai arătat că medicii Ungur și Cenda cereau și primeau bani de la pacienți pentru a le aviza încadrarea în grad de invaliditate, respectiv pentru a-i menține în această categorie cu ocazia revizuirii periodice, în conformitate cu prevederile legislației privind sistemul unitar de pensii publice.

„În schimbul acestor sume de bani, inculpații avizau dosarele medicale ale solicitanților din Caraș-Severin, ulterior remițându-le pentru eliberarea deciziilor de încadrare în gradul de invaliditate către ceilalți specialiști în medicina muncii”, a precizat PICCJ.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Valul de căldură continuă! Zeci de județe în alertă, temperaturile ating cote alarmante
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
În concediu cu mașina prin Europa, în vara anului 1914